Codul etic al RE/IR Network

 

Preambul

      Acest Cod Etic a fost pregătit şi adoptat de către bordul de conducere al RE/IR NETWORK

     Are ca obiectiv stabilirea unui cadru etic şi profesional a organizaţiei imobiliare prin toti colaboratorii sai. Toţi colaboratorii RE/IR NETWORK sunt obligaţi prin prevederile acestui Cod Etic şi s-au angajat sa se supună acestor prevederi, cât şi principiilor acestui Cod Etic. Codul Etic priveşte comportamentul afiliaţilor, legatura cu tranzacţiile în general, relaţiile cu clienţii, şi relaţiile cu alţi brokeri imobiliari, asociaţi sau agenţi de vânzări. Sperăm ca acest Cod Etic să îi ajute pe toţi Afiliaţii astfel încât aceştia să opereze într-un mod care să îmbunătăţească reputaţia organizaţiei să asigure că organizatia este perceput de public şi de alţii în domeniu ca fiind organizaţia imobiliară etică , profesionistă, cea mai pricepută, experimentată şi de succes.

Articolul 1 : In sprijinul celor cărora li se adresează pentru apararea intereselor imobiliare, toţi membrii afiliaţi se vor strădui întotdeauna să fie informaţi privind legile, iniţiativele legislative, hotărârile guvernamentale, politica locală şi condiţiile specifice pieţei, pentru a fi intr-o poziţie care să le permită sfătuirea corectă a clienţilor.

Articolul 2 : Toţi membrii afiliaţi se vor strădui să participe la pregătiri profesionale periodice, să primească informaţii  privind tehnologia, mijloacele de lucru în domeniul imobiliar, calificarea şi alte aspecte cu privire la carierele lor ca profesionişti imobiliari cu scopul de a se perfecţiona.

Articolul 3 : Toţi membrii afiliaţi se vor strădui să elimine din comunitatea lor orice practică ce ar putea fi în defavoarea publicului sau ar putea discredita profesia de agent imobiliar. În acest sens, membrii afiliaţi vor face uz de acţionarea în instanţă numai când este absolut necesar, când este inevitabil sau dacă toate celelalte alternative adecvate privind disputele au eşuat.

Articolul 4 : Nici un membru afiliat nu se va angaja în practici incorecte, neloiale faţă de orice alt profesionist imobiliar.

Articolul 5 : În derularea afacerilor lor, toţi membrii afiliaţi se vor strădui să  evite controversele cu alţi profesionişti imobiliari.

Articolul 6 : Nici unul dintre afiliaţi nu va discredita public practicile de afacere ale altui profesionist imobiliar, nici nu va exprima vreo opinie despre altă / -e tranzacţie / -i ale altui profesionist imobiliar. Dacă este cerută opinia unui afiliat şi dacă acesta consideră potrivit să răspundă, această părere va fi elaborată cu politeţe şi strictă integritate profesională.

Articolul 7 : Afiliaţii vor proteja în permanenţă şi vor promova interesele clienţilor lor, în timp ce vor trata corect simultan toate părţile implicate în  tranzacţie.

Articolul 8 : Nici un afiliat nu va induce în eroare nici un vânzător, cumpărător, profesionist imobiliar sau altă parte a unei tranzacţii şi nici nu va folosi practici frauduloase sau inşelătoare în timpul afacerilor sale.

Articolul 9 : Fiecare membru afiliat va evita exagerarea, prezentarea eronată sau tăinuirea de fapte pertinente legate de  orice proprietate sau tranzacţie, şi va face cunoscute toate defectele proprietăţii, defecte ce afectează substanţial valoarea proprietăţii sau ce afectează intenţia de a folosi proprietatea ;  totuşi, afiliatii  nu sunt obligati să descopere defectele latente ale proprietătii sau să dea sfaturi în ceea ce priveşte lucruri ce depăşesc expertiza lor.

Articolul 10 : Toţi afiliaţii vor prezenta informaţii adevărate şi corecte în reclamele, anunţurile şi / sau dialogul cu  publicul. Deasemenea  nu vor înşela publicul  în nici un fel.

Articolul 11 : Afiliatii nu-şi vor arăta interesul, nu vor negocia şi nu vor cumpăra nici un fel de proprietate pentru ei personal, pentru familiile lor, pentru firmele lor, pentru membrii acestor firme, sau pentru alte entităţi în care au interese personale, decât dacă acest lucru este făcut cunoscut proprietarului.
In vânzarea propriilor proprietăţi şi a acelora în care au interese personale, agentii afliliati vor prezenta în mod neechivoc acest fapt cumpărătorului.

Articolul 12 : Nici un afiliat nu va recomanda sau sugera unui client sau cumpărător utilizarea serviciilor altei societaţi  sau organizaţii în care el / ea are interese personale fără a aduce la cunoştinţă aceste interese personale în timpul recomandării sau sugestiei.

Articolul 13 : Toţi afiliaţii vor recomanda clienţilor lor obţinerea de consultanţă juridică atunci când o cere interesul clientului.

Articolul 14 : Agenţii afiliati vor practica servicii egale ca nivel de profesionalism fără a face diferenţieri ale persoanelor în funcţie de rasă, culoare, religie, sex, handicap, starea familială sau origine naţională. Agenţii afiliati nu vor face parte din nici o formă de asociere care promovează discriminarea împotriva uneia sau a mai multor persoane pe motiv de rasă, culoare, religie, sex, handicap, stare familială sau origine naţională.

Articolul 15 : Fiecare agent afiliat va asigura cel puţin acel nivel competent al serviciului cerut în mod obişnuit de public în relaţiile cu un profesionist imobiliar. Nici un afiliat nu va acorda sfaturi privind aspecte care depăşesc expertiza sa profesională.

Articolul 16 : Toţi agentii afiliaţii, până la încheierea tranzacţiei, vor prezenta toate ofertele de  cumpărare către vânzător cât mai repede posibil şi în mod obiectiv şi imparţial.

Articolul 17 : Agentii afiliaţii nu vor intra în nici un aranjament pentru acceptarea compensării de la mai mult decât o parte la o tranzacţie fără ştirea deplină a tuturor părţilor.

Articolul 18 : Nici un afiliat nu va face reclamă pentru şi nu va permite nici unei persoane angajate de el / ea sau afiliată lui / ei să facă reclamă pentru o proprietate de vânzare fără a avea la baza un contract de reprezentare sau intermediere.

Articolul 19 : Nu vor fi plasate pe proprietate indicatoare ce anunţă proprietatea de vânzare, închiriere, arendă sau schimb, fără consimţământul proprietarului.

Articolul 20 : Afiliaţii, în măsura posibilităţilor, se vor asigura că toate obligaţiile financiare şi angajamentele între agenţi şi clienţii lor privind tranzacţiile imobiliare sunt în scris, exprimă acordul exact între părţi, şi sunt în conformitate cu legislaţia românească.

Articolul 21 : Atunci când orice parte la o tranzacţie semnează sau iniţiază orice document, afiliaţii se vor asigura că acea parte primeşte o copie a acelui document semnat sau iniţiat.

Articolul 22 : Negocierile privind proprietatea listată exclusiv de către un agent imobiliar vor fi conduse cu acest agent imobiliar şi nu cu deţinătorul proprietăţii, exceptând consimţământul acestui agent imobiliar.

Articolul 23 : Afiliaţii ce acţionează ca agenţi exclusivi ai unui vânzător vor stabili termenii şi condiţiile ofertelor de cooperare. Broker-ii  agenţii sau vanzătorii cooperanţi  nu ar trebui să presupună că o ofertă de cooperare include şi o ofertă de compensare. Dreptul la compensare într-o tranzacţie comună trebuie prevăzut între boker-ul ce listează şi brokerul, agentul sau vânzătorul care cooperează, anterior timpului în care se produce oferta de achiziţionare a proprietăţii.

Articolul 24 : Orice afiliat care obţine informaţii de la un broker ce listează, agent sau vânzător, despre o proprietate de vânzare nu trebuie să transmită aceste informaţii, nici să invite la cooperare un  broker, agent sau vânzător ca parte terţă, fără consimţământul de la un broker care listează, agent sau vânzător.

Articolul 25 : Agenţii afiliati nu vor solicita listarea unei proprietăţi care constituie exclusivitatea altui agent. Totusi, dacă agentul care are exclusivitatea refuză să anunţe care este data expirării exclusivităţii, agentul afiliat poate contacta proprietarul pentru a o afla şi pentru a discuta eventuala exclusivitate ulterioară prezentei inţelegeri.

Articolul 26 : Dacă un agent afiliat este contactat de un proprietar privind vânzarea acelei proprietăţi, care este exclusiv listată cu alt agent iar agentul afiliat RE/IR NETWORK nu a iniţiat direct sau indirect discuţia, poate discuta termenii asupra cărora el / ea ar putea avea o viitoare listare sau, alternativ, poate face un contract de listare care să devină efectiv după expirarea oricărei listări exclusive existente.

Articolul 27 : Nici un agent afiliat nu va solicita, personal sau telefonic, ca să ii devină clienţi  pe deţinătorii de proprietate care au fost identificaţi ca având listată exclusiv proprietatea cu un alt agent.

Articolul 28 : Nici un agent afiliat nu va distribui prin poştă sau prin alte forme de solicitări scrise către deţinători de proprietate ale căror proprietăţi sunt exclusiv listate cu alt agent când aceste solicitări nu sunt parte a unei trimiteri prin poştă generale.

Articolul 29 : Inainte de a accepta o proprietate spre listare, un agent  afiliat RE/IR NETWORK are obligatia de a depune eforturi pentru a determina daca  proprietatea respectiva este obiectul unui  alt acord de listare exclusiva a acesteia.

          Încălcările Codului de Etica vor fi rezolvate de către bordul de conducere  RE/IR NETWORK, care vor acţiona de bună credinţă şi într-un mod rezonabil. Încălcările Codului de Etica pot constitui şi încălcări ale anumitor prevederi contractuale, pentru persoana în culpă putând avea ca rezultat retragerea calităţii de afiliat. Prevederile acestui Cod de Etica sunt în mod continuu subiect al prevederilor legale în vigoare. Dacă o prevedere a Codului de Etica nu este în concordanţă cu oricare lege, ordonanţă sau regulament în vigoare, atunci prevalează acea lege, ordonanţă sau regulament.